11 September, 2014 | Posted in:Articole, Dieta/Stil de viata, Preventie

“Simt că trăiesc viaţa altcuiva. De ani buni încoace am avut mereu obiective pe care mi le-am atins cu succes. Tot ce mi-am propus am realizat. Visez şi ziua planuri, strategii, agende – sunt foarte bun la planificări şi-mi place. Cu tote astea simt că trăiesc viaţa altcuiva. Mulţi îmi spun că-mi admiră realizările, totuşi eu mă simt prins într-o inerţie şi văd cum mă trăieşte viaţa pe mine în loc să fie invers.”

 
Aceasta este o parte din răspunsul clientului meu la întrebarea “ce-ţi doreşti să obţii de la această şedinţă de coaching?”. 
Ţie ţi se întâmplă să fii nemulţumit pentru că din viaţa ta lipseşte exact “viaţa”, pasiunea cu care să faci lucrurile?
 
Am observat acest scenariu la oamenii care-mi scriu sau cu care lucrez. Poate că-ţi umpli zilele doar pentru a face să treacă timpul până-ţi vei găsi pasiunea. Sau poate că ceea ce trăieşti astăzi este doar pentru a-ţi ocupa spaţiul între astăzi şi ziua în care-ţi vei găsi mulţumirea, acel ticăit care te face să-ţi simţi sângele curgând prin vene…pasiunea.
 
Chiar nu demult, am observat această stare la unul dintre clienţii mei, care, declarat, se află în căutarea pasiunii. Am putut vedea la persoanele care trec prin astfel de perioade, neliniştea şi sentimentul de goliciune de a nu-şi fi găsit PASIUNEA. Îmi povestesc cum se trezesc dimineaţa cu nivelul de energie scăzut, întrebându-se ce este în neregulă cu ei de nu-şi pot găsi fericirea şi împlinirea. Există un sentiment de frustrare care tronează şi peste aspectele din viaţă care merg ok. 
 
Sunt zile întregi în care nimic pare să nu fie distractiv, interesant, cu sens. Ce este şi mai aiurea, este că ai sentimentul că nu poţi face nimic pentru a îndepărta această stare toxică.
 
Chiar şi atunci când începi să observi că-i posibil să-ţi descoperi pasiunea (şi-ncepi să te simţi uşurat), afli curând că nu se întâmplă peste noapte. Îţi poate lua luni, chiar ani să-ţi descoperi pasiunea, să ţi-o cizelezi şi s-o faci parte din viaţa ta cotidiană.
 
Aşa că, te întreb, ai de gând să trăieşti doar pe jumătate până în ziua în care-ţi vei descoperi pasiunea? Să fii nefericit şi să-ţi sacrifici zile preţioase aşteptând să începi să trăieşti cu adevărat?
 
Ei bine, nu-i nevoie să faci asta şi nici nu trebuie. Sunt şi alte variante. Ai opţiuni în care să trăieşti cu entuziasm, într-o aşteptare activă a pasiunii… timp în care să-ţi pregăteşti trupul, mintea şi inima pentru schimbări pozitive.
 
IATĂ 10 MODALITĂŢI PRIN CARE POŢI TRĂI CU PASIUNE CHIAR ŞI ÎNAINTE DE-A GĂSI UNA
 
Haide să privim în fiecare arie a vieţii:
 
1. Munca
 
Unul dintre clienţii mei îşi doreşte foarte mult să înceapă o afacere a lui pentru a porni în călătoria către prosperitate şi abundenţă (cum chiar el spune “către milionul de euro”). Îşi doreşte atât de mult (cu atât de multă încrâncenare), încât nici nu vrea să mai audă / vorbească despre job-ul său pe care, după calculele sale, îl va părăsi în 3-5 ani. 
 
Atunci când l-am rugat să-mi povestească despre ce face acolo a refuzat vehement chiar şi să-şi amintească de el. Atât de mare-i încrâncenarea şi, aş spune eu, repulsia faţă de actualul loc de muncă. Îţi dai seamnă ce însemnă să trăieşti cu atâta frustrare şi nemulţumire următorii 3-5 ani?
 
Există şi-o altă variantă. Indiferent ce vrei să obţii, ce vis sau dorinţă vrei să-ţi îndeplineşti, ai nevoie, mai mult decât orice, de energie, vitalitate şi bucurie, entuziasm. Se spune că entuziasmul este “suflare divină din interior”. Ai nevoie de asta pentru a-ţi atinge ţelurile.
 
Poate serviciul pe care-l ai în acest moment nu te mai satisface sub nicio formă şi poate că tot ce-ţi doreşti în acest moment este să pleci de acolo. Foarte bine! Poate fi un pas bun către schimbare.
 
Cu toate acestea, resentimentele, frustrările şi nemulţumirile pe care le ai faţă de mediul de lucru îţi dăunează şi te pot înfrâna şi ţine departe de visele tale. Încrâncenarea venită din frustrare nu este nici cea mai bună, nici cea mai uşoară cale.
 
Dacă vrei să-ţi trăieşti viaţa cu bucurie, cu pasiune, să lucrezi într-un mediu pozitiv şi să-ţi facă plăcere ceea ce faci, atunci pregăteşte-ţi corpul, mintea şi sufletul pentru asta. Începând chiar din acest moment. Antrenează-te pentru asta găsind lucruri frumoase la actualul serviciu. 

Ideal job

 
Ia-ţi câteva minute şi treci în revistă ce-ţi place la locul tău de muncă. Scrie tot ce este bun în legătură cu job-ul tău – oamenii, atmosfera, anumite părţi din activitatea ta, lucruri din birou (poate fi scaunul comod de la birou), etc.
 
Apoi priveşte nemulţumirea (problema) principală pe care o ai în legătură cu locul tău de muncă. Care-i cea mai mică acţiune pe care o poţi face pentru a îmbunătăţi lucrurile? Ce altceva ai mai putea face? Cine te-ar putea ajuta?
 
Acum pune în aplicare acţiunile pe care le-ai găsit. Chiar şi cele mai mici schimbări îţi pot da sentimentul de control, speranţă şi încredere. 
 
Pe final, încearcă să petreci orele la serviciu având o atitudine pozitivă. Chiar dacă ceea ce faci acum nu te mai stimulează sau provoacă, vino la serviciu cu recunoştiinţă şi deschidere. Renunţând la resentimente şi frustrare, vei găsi mai uşor resursele pentru a ajunge unde-ţi doreşti, cale către mai bine. Nu te costă nimic să încerci… după aceea aştept un semn de la tine.
 
În articolul următor voi continua cu alte trei capitole importante ale vieţii: Relaţiile, Sănătatea şi Echilibrul.
Cu bucurie,
Cristina
PS: Spune-mi cum arată viaţa ta acum… cât de mult de mulţumeşte şi, mai ales, dacă ai găsit acel “zvâc” plin de energie? – aştept să-mi scrii părerea ta într-un comentariu mai jos.

Print pagePDF page
Opt In Image
Ţi-a plăcut acest articol?
Dacă DA, te rog, Dă-l Mai Departe, printr-un SHARE, prietenilor tăi.

Alătură-te celor care primesc deja sfaturi şi articole despre cum să te cunoşti pe tine, să trăieşti în armonie şi echilibru şi să faci faţă provocărilor vieţii. Fiecare nou articol va ajunge direct în email-ul tău.

În plus, vei primi GRATUIT o colecţie de 25 de poveşti vindecătoare, Balsam pentru suflet.

Be the first to comment.

Leave a Reply


You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*


CommentLuv badge

Return to Top ▲Return to Top ▲