17 May, 2013 | Posted in:Articole, Dieta/Stil de viata, Preventie, Recuperare / Auto-ajutor

“… s-o iert?! Dar cum as putea s-o iert cand mi-a facut atat de mult rau?”“Cum sa nu dau vina pe el? Dar pe cine? Mi-a distrus viata.” Impacare

Acestea sunt doar doua citate pe care le-am extras din email-urile primite ca urmare a ultimului meu articol despre resentimente.
 
De cateva zile ma tot gandesc la aceasta tema; nu ma mira deloc faptul ca Legea Atractiei functioneaza perfect iar eu, in ultima saptamana, ca un facut ar zice unii, intalnesc multe persoane care se regasesc in citatele de la inceput.
 
Iertarea a repezentat o tema centrala in propria-mi viata. A fost o adevarata provocare pentru mine sa invat sa iert; si crede-ma, n-a fost usor.
 
Am citit foarte multe materiale despre iertare si am meditat mult. De-a lungul timpului, am identificat 3 abordari care pentru mine au avut un impact major si au declansat schimbarea in viata mea.
 
Pentru ca astazi sunt impacata cu mine si ma simt libera, vreau sa-ti impartasesc si tie cele 3 perspective asupra Iertarii care mi-au schimbat radical viata.
 

1. Cine-i fara de pacat? LMYW000Z

Imi vine in minte acum, episodul cu femeia desfranata in care, Iisus Hristos le spune celor ce doreau sa arunce cu pietre in ea: “Cel fara de pacat dintre voi sa arunce primul cu piatra” (Ioan 8,7).
 
Iar reactia oamenilor este pilduitoare pentru mine: “Iar ei auzind, si mustrati fiind de cuget, ieseau unul cate unul” (Ioan 8,9).
 
Am fost macinata multi ani la rand de resentimente. Tot timpul cineva era vinovat pentru toate relele care mi se intamplau. Inclusiv Dumnezeu era vinovat ca mi-l luase prea devreme pe tata. 
 
Acum, cand privesc in urma imi vine sa spun: “Offf, Doamne, Doamne, ce victima mai eram…” 🙂
 
Intorcandu-ma la vorbele lui Iisus, nu pot sa nu ma intreb – oare chiar eram fara de pacat pentru a putea arunca piatra in cei pe care-i consideram vinovati? 
Cu ce eram eu mai buna decat ei? 
De fapt, daca ma gandesc bine, nutrind pentru ei sentimente nu tocmai placute, nu deveneam la fel ca toti cei ce ma raneau?
 
Ma gandesc ca da; in momentul in care judecam, condamnam, ma infuriam, deveneam exact ca cei pe care eu eram atat de manioasa. 
 
Se spune ca Universul functioneaza dupa Legea Atractiei; tinand cont de asta, fiecare primeste ceea ce emite. In situatia descrisa mai sus, intrasem intr-un veritabil cerc vicios.
 
Eu, printre altele, primeam multe reprosuri, acuze, jigniri… acum imi vine sa rad si ma intreb de ce, la acel moment, ma mai mira acest lucru? – nu ofeream eu acuze, jigniri, reprosuri? 🙂
 
Am facut aceasta mica incursiune in viata mea din vremurile zbuciumate pentru a te ajuta sa intelegi ca:
 
* inainte de a gandi ca cineva iti face rau, este bine sa te opresti, sa privesti catre tine, fiinta minunata, si sa observi ce oferi tu. Renunta la formularile de genul “da, dar…” si fa tu primul pas plin de intelegere si iubire.
 
* in al doilea rand, tine, te rog, seama de faptul ca ceea ce oferi tu se intoarce catre tine inzecit dar, nu neaparat din aceeasi parte.
 
Cu alte cuvinte, daca tu esti, de exemplu, darnic cu un prieten, nu este obligatoriu ca si el sa-ti intoarca aceasta darnicie. Darnicia se poate intoarce catre tine de la o cu totul alta persoana. De aceea, te indemn, inca o data, sa faci tu primul pas.
 
Vorba lui Daniel Zarnescu, “ce faci tu, e karma ta, ce face el, e karma lui”.
 
Incepe prin a te iubi pe tine, sincer si neconditionat (chiar daca e pleonasm). In primul rand, atunci cand te iubesti autentic, incetezi sa te mai invinovatesti pentru ceea ce simti fata de cei care te ranesc; apoi, aminteste-ti ca iubirea celorlalti incepe cu iubirea de sine.
 

2. Recapata-ti puterea vindecandu-ti suferinta

 In urma cu peste zece ani, eram impreuna cu mama cand ne-am intalnit pe stada cu unaangel dintre rudele noastre mai indepartate. 
 
N-o cunosteam prea bine insa mi-a ramas in minte imaginea unei femei simple, cu inima curata si deschisa catre Dumnezeu.
 
Ascultand cu interes discutia oamenilor mari, la un moment dat, am surprins-o pe aceasta doamna spunand ceva ce mi-a atras atentia in mod deosebit: “cand totul merge parca prea bine si nu ma mai doare nimic, incep sa-mi fac griji si sa spun – Doamne, oare m-ai uitat? Nu-mi mai dai nimic, nicio durere de umar, nimic?”. 🙂
 
Iti dai seama ca atunci n-am inteles nimic din ceea ce-a vrut sa transmita. Nici acum nu stiu sigur daca mesajul pe care-l intrevad eu este acelasi cu cel pe care aceasta doamna a dorit sa-l transmita.
 
Cert este ca, desi multa vreme de atunci aceste cuvinte mi-au parut total deplasate, acum vad lucrurile dintr-o perspectiva noua si pot, pana la un punct, sa rezonez cu ele.
 
Pentru mine, mesajul care reiese este unul ce-mi valideaza o credinta cu care ma identific, si anume: experientele noastre, chiar si cele dureroase, sunt oportunitati cu ajutorul carora putem sa ne vindecam fiinta si sa evoluam.
 
Nu stiu cat esti tu de acord cu asta insa, revenind la oamenii si situatiile care ne provoaca suferinta, cred cu tarie ca tocmai aceasta provocare de a le face fata intr-o maniera pozitiva, plina de compasiune, intelegere si iubire, reprezinta vindecarea noastra; medicamentul nostru pentru propria suferinta.
 
Daca totul ar fi roz in jurul tau, de ce ti-ai mai pune  problema sa fii mai bun, sa evoluezi? 
 
Am mai avea noi oare capacitatea sa observam ceea ce putem sa inbunatatim sau chiar sa adaugam la propria noastra fiinta? 
 
Cercetarile in domeniu are demonstrat clar ca oamenii au tendinta sa-si re-creeze de-a lungul vietii, acelasi tip de drame, de cele mai multe ori, cu aceleasi persoane.
 
Este “normal” sa ne creeam variante ale aceeasi drame pana reusim sa ne invatam lectia. 
 
Vindecarea este – sa intelegi ceea ce ai nevoie sa inveti din aceste situatii dureroase iar apoi, sa multumesti oamenilor si evenimentelor implicate pentru ca ti-au creat oportunitatea de a te vindeca.
 
Se pare ca astazi este ziua citatelor si-a amintirilor de tot felul pentru ca, din nou, imi aduc aminte de o pilda mai mult sau mai putin cunoscuta:
 
Se spune ca era odata un calugar pios si foarte credincios. El avea o singura tara – se mania foarte usor pe oamenii din jurul sau; il deranjau peste masura slabiciunile celorlalti si nu se putea abtine sa nu-i mustruluiasca ori de cate ori i se parea lui ca greseau.
 
Calugarul acesta facea foarte multe rugaciuni; el petrecea rugandu-se si meditand in chilia sa si cate doua zile; cel mai mult isi dorea sa scape obiceiul de a se mania pe semenii sai.
 
Din nefericire insa, cum isi termina rugaciunea si iesea din chilia sa, si incepea sa se enerveze si sa-i certe pe unii sau pe altii.
 
Intr-una din zile, suparat peste masura si parca deznadajduit ca ruga sa este lasata fara raspuns, hotaraste sa i se adreseze lui Dumnezeu: 
 
“Doamne, am tinut, cu trupul si cu sufletul,  toate posturile cate au fost, m-am rugat neincetat, am meditat zile in sir; nu ti-am cerut decat sa ma scapi de aceasta slabiciune de a ma supara; dar cum pot sa fac eu acest lucru cand Tu, Doamne, imi trimiti mereu, la tot pasul, doar oameni neispraviti, care ma scot pur si simplu din minti?”
 
Dumnezeu, binevoitor si plin de iubire ii raspunde:
“Fiul meu, eu nu-mi parasesc niciodata copii; am facut tot ce-am putut pentru a te ajuta. De aceea, am adus in calea ta tot felul de persoane care sa te necajeasca pentru ca tu sa poti sa-ti vindeci acest viciu si sa verifici in fiecare zi masura in care esti vindecat.
 
Ai putea oare sa inveti a inota intr-o piscina in care nu este apa?” 🙂
 
Pentru mine, pilda aceasta pe care ti-am spus-o din memorie, este foarte graitoare.
 
Am putea noi sa devenim mai buni daca n-ar exista provocarile din viata noastra?
 
Gandeste-te la asta si, atunci cand cineva te supara, aminteste-ti c-ar trebui sa-i multumesti. 🙂
 
Ti-aduci aminte tehnica Ho’oponopono?
 
“Iarta-ma, am gresit, iti multumesc, te iubesc.” 
 

3. Iertarea ca si eliberare

 “Sa ierti inseamna sa eliberezi un prizonier si sa-ti dai seama ca prizonierul erai tu.” – Lewis B. Smedes freedom
 
Ca raspuns la articolul trecut, cel despre resentimente, un cititor drag mi-a scris, citez : “deja simt libertate in suflet, simt cum furia ma paraseste”.
 
Si, intr-adevar, chiar asa este… cand scapi de resentimente, furie, manie, te eliberezi. 
 
Si cum poti face asta altfel decat iertand?
 
Cu totii am auzit spunandu-se, “iarta si uita”. Simplu de zis, mai greu de facut.
 
Eu m-am luptat cu mine peste 15 ani… mi-a luat mult sa-mi iert mama care, privind retrospectiv, m-a crescut cum a stiut ea mai bine si care ma iubeste enorm. (doar ca, o vreme, n-am rezonat una cu cealalta)
 
Marele semn de intrebare mi l-am pus pe cand lucram ca voluntar la un penitenciar de maxima siguranta.
 
Acolo l-am cunoscut pe George, un tanar de 20 de ani, inchis pentru talharie si jaf. Din dorinta declarata de-a mai iesi din celula (pentru ca se plictisea), George a cooperat destul de bine si am putut sa aflu de la el povestea vietii lui.
 
Tatal lui abandonase familia cand el avea doar cativa anisori. Nu-l mai tinea minte. Desi era dupa ’89, tot era foarte dificil sa te descurci ca si parinte singur.
 
Mamei lui George, muncitoare la “Confectia”, ii era tot mai greu sa se descurce singura c-un copil mic. Nici nu vreau sa ma gandesc cat de impovaratoare era aceasta situatie pentru dansa. 
 
Mama a luat decizia de a se muta, impreuna cu George, intr-un sat, aproape de oras, acasa la bunica lui. Bunica era destul de in varsta si nu tocmai in putere pentru a se putea ocupa de un copilas atat de mic.
 
Toate acestea au contribuit din plin la stresul la care era supusa zilnic mama. Cu toate acestea ea a reusit sa se ocupe de copil pana la varsta de sapte ani.
 
Sapte ani… moment de cotitura pentru George. Mama lui gasise, ceea ce credea ea ca este o viata mai buna pentru copilul ei.
 
O ruda apropiata, cunoscuse o familie cu doi copii, baieti si ei, care locuiau intr-un alt sat. Aveau o situatie materiala mai buna; construisera o mini ferma, lucrau in agricultura  si, cel mai important, isi doreau sa-l ia pe George in familia lor.
 
Multi care-au ascultat povestea lui George s-au gandit ca pentru mama lui a fost o adevarata usurare sa stie ca fiul ei va avea o viata mai buna, un trai mai usor.
 
De fapt, si eu ma gandesc ca aceasta femeie a facut tot ce-a putut ea mai bine pentru a-si vedea copilul pe maini bune. Cred ca s-a gandit ca nu va muri de foame si va fi mai sanatos si ca va avea o viata fara prea multe lipsuri.
 
Intorcandu-ma la George, am vazut clar ca el era de alta parere; vedea lucrurile destul de diferit.
 
Copilul s-a simtit alungat, abandonat, ca si cum te lipsesti de o povara. In timp, s-a dovedit ca familia care-l adoptase il trata ca pe “un sclav, ca pe un muncitor oare care”. Tatal adoptiv se purta abuziv si deseori il batea.
 
Asa a inceput George sa nutreasca tot mai multa manie si furie. 
 
Resentimentele sale nu l-au mai lasat sa vada nimic bun din tot ce i se intampla. Pentru el n-a mai contat ca mama sa naturala nu-l uitase si ca-l vizita de doua ori pe an sau ca aceasta despartire a fost dureroasa si pentru ea dar c-a ales sa-i ofere o viata mai buna fiului ei.
 
George doar se simtea abandonat si furios.
 
Cand acesta avea 16 ani, mama sa la vizitat impreuna cu noul ei logodnic. A vrut doar sa stie unul de celalalt si sa se cunoasca macar formal. Pentru tanarul de atunci lovitura a fost destul de puternica.
 
Atat de puternica incat, dupa cum s-a exprimat chiar el, “imi venea sa-i strang de gat pe amandoi. La cateva zile dupa aceea am fugit de acasa.”
 
A locuit pe unde a gasit si a inceput sa lucreze cu ziua. Mi-a spus ca cel mai bine i-a fost la un depozit din oras unde incarca si descarca marfa.
 
Cand l-am intrebat cum a ajuns la inchisoare si pentru ce a primit 3 ani, lasadu-si privirea in pamant, mi-a raspuns: “Am intrat intr-un anturaj rau… m-am incantat si eu ca am o familie”. 
 
Pentru mine, acel moment a fost foarte apasator si m-a intristat.
 
Dar, n-am avut prea mult timp de reflectat pentru ca dintr-o data si-a ridicat privirea si cu un suras zglobiu pe fata mi-a spus: 
“Dar acum sunt bine! Ma simt foarte bine. La cateva luni dupa ce-am venit aici, am inceput sa vorbesc mai mult cu preotul si mi-a dat niste carti care… m-au eliberat.” (crede-ma, in acel mediu de penitenciar, astfel de cuvinte inseamna foarte mult)
 
ZoeCum adica te-ai eliberat? Pentru buna purtare am intrebat eu? 🙂
 
“Nu. M-am eliberat in sufletul meu. Nu ma mai strange nimic. Acum pot sa vorbesc normal cu mama mea pentru c-am inteles de ce m-a dat si-am iertat-o. Acum ma simt mai usor. Mai am opt luni si ma eliberez si abia astept sa merg sa stau cu ea. :)”
 
Daca inca te mai indoiai de puterea miraculoasa a iertarii, sper, din tot sufletul ca, dupa aceste randuri, iti vei reconsidera parerea. 🙂
 
Iarta si iubeste iar fericirea nu va intarzia sa apara! 🙂
 

Iarta-ma, am gresit, iti multumesc, te iubesc.

 Cristina
 
PS: Scrie-mi intr-un comentariu ce relatie ai tu cu “iertarea”? Pentru tine, iertarea are vreo putere?
Daca ti-a placut acest articol, te rog sa-l faci cadou si altor persoane. Trimite-l printr-un   share!

Print pagePDF page

6 Comments

  1. mioara
    25 May, 2015

    Leave a Reply

    de fapt am citit acum in dex ce iseamna perfid .eu il fol cu sensul de fire ascunsa .o persoana care gandeste ceva si de fapt spune altceva ,o persoana care nu spune intregul adevar , sunt o fire inchisa . nu ma incred in oameni iar daca o fac uneori dupa accea se intampla ceva care ma face sa-mi para rau .cei de facut ? ai putea sa ma ajuti cumva?
    mioara recently posted…Cat de subiectiva este perceptia -- videoMy Profile

  2. mioara
    25 May, 2015

    Leave a Reply

    si eu ma straduiesc sa iert ,si totodata devin constienta ca am foarte multe sa-mi iert mie .mi-am dat seama ca eu sunt o persoana perfida ,dar ii acuzam in mintea mea pe toti ceilalti de perfidie . cum fac sa scap de perfidie?

  3. Iacob Maria
    17 May, 2013

    Leave a Reply

    Am incercat sa iert, totodata sa uit ceea ce doua persoane mi-au facut. Mi-au calcat in picioare toate sentimentele, mi-au distrus toate sperantele. El-iubitul meu, ea-prietena cea mai buna. Imi doresc din suflet sa ii iert, dar nu reusesc. Nu pot…dar imi doresc mult. Am nevoie sa ii iert, ca sa ma pot elibera. Ce sa fac? Am nevoie de sfaturi..

    • Gica Vitezomanul
      17 May, 2013

      Leave a Reply

      E foarte bine pentru inceput. Mergi inainte! Nu ai atat de mare nevoie de sfaturi.Parerea mea.

      • Cristina Cristea
        20 May, 2013

        Leave a Reply

        Buna Gica. 🙂

        Imi plac interventiile tale; sunt scurte si la obiect.

        Nu pot decat sa remarc si sa admir maniera frumoasa prin care i-ai intarit Mariei faptul ca are tot ce-i trebuie pentru a merge pe drumul ei. Toate resursele sunt la ea. 🙂

        Iti multumesc si-ti doresc o saptamana minunata!

        Pe curand,

    • Cristina Cristea
      20 May, 2013

      Leave a Reply

      Buna, Maria.

      Faptul ca-ti doresti sa-i ierti este un pas urias pe care l-ai facut. Te admir si-n acelasi timp, te felicit pentru puterea pe care o ai. Esti minunata! 🙂

      Cele mai bue sfaturi pe care le poti primi sunt cele pe care le descoperi tu. Tot ceea ce pot face eu, este sa te insotesc in aceasta calatorie si sa te ghidez sa faci aceasta descoperire.

      Daca simti nevoia sa vorbim mai mult, astept email-ul tau pe cristinacristea@alungatristetea.ro.

      Te imbratisez cu mult drag,

Leave a Reply


You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*


CommentLuv badge

Return to Top ▲Return to Top ▲