Succesul 300x223 Beneficiile Life Coaching ului

Dalai Lama a spus că “scopul vieţii nostre este să fim fericiţi”. Eu cred că tocmai acest lucru este beneficiul real al coaching-ului. Pentru mine, “a fi fericit” înseamnă să te cunoşti pe tine, să descoperi care-ţi sunt puterile şi slabiciunile, să le îmbunătăţeşti şi să te aliniezi cu ele. În acest moment, şi viaţa ta se aliniază cu tine. Ce înseamnă, de fapt,  fericirea este unic pentru fiecare dintre noi şi din ce în ce mai mulţi oameni apelează la un Life Coach pentru a-i ajuta să aducă mai multe momente de fericire în viaţa lor.

Beneficiile pe care le ai din coaching includ:

  • Claritate în legătură cu ceea ce vrei,  cu motivele pentru care vrei şi cum poţi să obţii ceea ce-ţi vrei.
  • Traversarea podului care se află între locul în care eşti deja şi locul în care vrei să ajungi.
  • Strategii şi tehnici care te ajută să-ţi atingi obiectivele mai repede.
  • Depăşirea obstacolelor, a stimei de sine scăzute, a lipsei de încredere în forţele proprii şi a sentimentului de nesiguranţă.
  • Explorarea şi evaluarea tuturor opţiunilor posibile.
  • Dedicare – timp, sprijin, încurajare, încredere şi motivare, toate dedicate ţie.

Ţine minte că Life Coaching-ul este o investiţie în tine însuţi de care vei beneficia întreaga ta viaţa. Dacă ai vreo întrebare te rog să-mi scrii la cristinacristea@alungatristetea.ro sau dacă doreşti să-ţi rezervi şedinţe de coaching şi să te pui în mişcare chiar acum – clic aici.

Claritate asupra a ceea ce vrei să obţii…

… timp şi energie dedicate exclusiv ţie, ascultare activă, sprijin şi încurajare. Asta primeşti într-o şedinţă de Life Coaching.

Spuneam în titlu, claritate… claritate în legătură cu ce-ţi doreşti, de ce-ţi doreşti şi cum poţi să obţii ceea ce-ţi doreşti.

Uneori noi ştim exact care-i pasul următor pe care vrem să-l facem în viaţa noastră şi cum trebuie să procedăm. Alteori, noi credem că ştim ce ne dorim şi care-i direcţia în care vrem să mergem. Şi alteori, noi ştim că nu suntem fericiţi dar nu ştim de ce.
Life Coaching-ul îţi foloseşte ajutându-te să-ţi stabileşti obiectivele pe care doreşti cu adevărat să le atingi. De cele mai multe ori este nevoie să găsim obiectivul din spatele obiectivului.

Cum faci asta? Life Coaching-ul te ajută să păşeşti un pas în spate, să-ţi schimbi unghiul din care priveşti, să obţii mai multă claritate pentru a putea face diferenţa între ceea ce-ai putea să faci, ceea ce-ar trebui să faci, ceea ce s-ar cuveni să faci şi ceea ce vrei tu cu adevărat să faci. Este nevoie de acest proces, pentru că, de cele mai multe ori, lucrurile sunt foarte amestecate în mintea noastră şi, fără să ne dăm seamă, “împrumutăm” dorinţe şi obiective de la alţii crezând cu tărie că sunt ale noastre.

Avem nevoie de claritate pentru că atunci când îţi stabileşti obiectivul ideal – ceva ce vrei cu adevărat – este mult mai probabil să şi acţionezi pentru a-l atinge.

Un Life Coach lucrează cu tine pentru a pune la cale un plan de acţiune, personalizat, pas cu pas – un plan de care poţi să te ţii pentru a-ţi atinge visele.

Toate acestea cer timp, sprijin constant, încurajare, motivare.

Cât de minunat ar fi să ai pe cineva dedicat 100 % “cauzei” tale, care să te ajute să-ţi realizezi visele.

Un Life Coach îţi oferă toate aceste resurse: îţi dedică timpul necesar, te sprijină atunci când ai nevoie, sărbătoreşte succesul cu tine şi te ajută să rămâi motivat.

Cât de des ţi se întâmplă să vorbeşti cu un prieten despre o problemă pe care o ai şi termini ascultând povestea lui şi ce ar face el în locul tău?

Un Life Coach este acolo pentru tine şi te ajută să-ţi găseşti propriile tale soluţii, cele mai potrivite pentru tine.

Coaching-ul nu este nici consiliere, nici psihoterapie, nici mentorat. Coaching-ul lucrează doar cu “materialul clientului”. Şi partea cea mai frumoasă este că la sfârşitul unei şedinţe de Coaching, clientul are mai mult “material” şi mai de calitate – pentru că-şi descoperă noi resurse, potenţial latent.

Coaching-ul te ajută să-ţi găseşti şi să-ţi activezi potenţialul tău interior.

Traversarea podului care se află între locul în care eşti deja şi locul în care vrei să ajungi.

Una dintre credinţele mele este că dacă faci ceea ce deja ai făcut până acum, vei obține în continuare ceea ce ai primit mereu. Pentru a avea alte rezultate, dacă chiar asta-ţi doreşti cu adevărat, este cazul să faci ceva diferit. Life Coaching-ul te ajută să descoperi ce anume ai nevoie să faci diferit iar eu te însoţesc şi te sprijin să realizezi ceea ce vrei tu, de fapt.

Strategii şi tehnici care te ajută să-ţi atingi obiectivele mai repede.

Un Life Coach are la dispoziţie multe instrumente şi tehnici prin care să te ajute să desenezi repede drumul înainte potrivit pentru tine. În plus, eu beneficiez de o paletă largă de resurse pe care le-am acumulat ca şi psihoterapeut, trainer şi profesor bio-hermetic. Coach-ul foloseşte întrebări provocatoare şi foarte pătrunzătoare pentru a te ajuta să ai mai multe revelaţii şi să poţi decide care este calea potrivită pentru tine.

Îndată ce te-ai decis ce cale vrei să urmezi, coach-ul se va asigura că eşti 100% angajat şi motivat să duci la bun sfârşit ceea ce ai ales şi te ajută să faci faţă obstacolelor care pot apărea pe parcurs.

Astfel, toate acestea îmi permit o abordare holistică a procesului de coaching, luând în considerare persoana ca întreg şi nu doar “bucăţele” din ceea ce este ea. Dimensiunea holistică apare atunci când clientul realizează de ce anume un anumit obiectiv, la care lucrează de mult timp, nu a fost încă atins. Această realizare este primul semn al “trezirii” şi determină, de multe ori, schimbări de macaz în procesul de coaching. Partea aceasta este una dintre cele mai interesante şi profunde momente ale procesului de coaching.

Depăşirea obstacolelor, a stimei de sine scăzute, a lipsei de încredere în forţele proprii şi a sentimentului de nesiguranţă.

Prin capul nostru trec mii de gânduri. Cu toţii avem “păreri” despre noi şi despre propriile noastre forţe şi abilităţi. Acest lucru este cunoscut sub numele de “dialog interior”.

Se întâmplă, de multe ori, ca dialogul nostru interior să ne vorbească despre ceea ce nu putem să facem şi, în cel mai rău caz, – dacă încercăm şi eşuăm – aceste gânduri se transformă în “convingeri limitatoare” care ne blochează şi ne împiedică să mergem mai departe. Ele devin gândurile automate pe care le avem atunci când ne gândim la noi şi, de cele mai multe ori, nu au nicio bază reală. Ele se construiesc de-a lungul timpului de la ceea ce ni se spune în copilărie, şcoală şi-n viața de adult. De multe ori, moştenim convingeri limitatoare de la familie, prieteni, profesori.

Convingerile tale limitatoare iti pot altera încrederea în tine, te pot face să te simţi nesigur şi de multe ori devin obstacole în realizarea a ceea ce vrei şi eşti pe cale să obţii.

Life Coaching-ul te ajută să descoperi aceste convingeri şi să le transformi în unele care te ajută.

Ca şi Life Coach te sprijin, prin strategii și tehnici variate, să-ţi schimbi gândurile în unele pozitive care-ţi vor activa resursele şi întreg potenţialul tău interior pentru a merge mai departe prin viaţă. S-ar putea să şii sau nu ceea ce te blochează în a obţine ceea ce-ţi doreşti; dar nu contează, pentru că tot împreună vom descoperi ce te ţine pe loc.

Explorarea şi evaluarea tuturor opţiunilor posibile.

Pentru a-ţi atinge obiectivele, ai nevoie să acţionezi într-o direcţie sau alta. Dar care este cea mai potrivită pentru tine?

Atunci când lucrezi cu un Life Coach, vei fi însoţit să descoperi mai multe opţiuni decât poate ai gândit că sunt şi să “cântăreşti” care este aceea care ţi se potriveşte cel mai bine. Se pune că, întotdeauna există cel puţin 3 opţiuni; şi dacă ai găsit 3, cu siguranţă o vei găşi şi pe a patra.

Vei putea să evaluezi argumentele pro şi contra care există în legătură cu ceea ce vrei să obţii tu de fapt. Foarte important este că ai posibilitatea să te asiguri dacă alegerea făcută este ecologică pentru tine şi cei din jurul tău, dacă se potriveşte cu sistemul tău de credinţe şi valori şi se pliază pe stilul tău de viaţă.

Vei reuşi astfel să împaci mai multe segmente ale vieţii tale şi să-ţi menţii viaţa în echilibru în timp ce faci ceea ce-ai ales să faci. Asta înseamnă că vei avea mai mult timp pentru oamenii dragi şi pentru lucrurile pe care le preţuieşti. Te vei simţi mai împlinit.


CleanPrintBtn gray small Beneficiile Life Coaching uluiPdfBtn gray small Beneficiile Life Coaching ului

Be the first to comment.

Leave a Reply


You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*



CommentLuv badge

Return to Top ▲Return to Top ▲