23 July, 2013 | Posted in:Articole, Preventie

Bomb Fuse Smoking

Ca o urmare firească a seminarului “De la resentiment la iertare”, la sugestia participanţilor, am gândit un al doilea eveniment.

Aşa se face că, zilele trecute am lansat seminarul despre gestionarea furiei, intitulat sugestiv, „Controlează-ţi furia, înainte să te controleze ea pe tine!”.

În cadrul acestei întâlniri, perspectiva din care vom aborda furia o reprezintă momentul „de după” apariţia ei. Ne vom axa pe ce putem face de îndată ce furia s-a instalat deja.

Astăzi vreau să-ţi vorbesc despre ce se întâmplă înainte de momentul apariţiei ei: ce o declanşează şi cum se formează ea. Cunoscând aceste lucruri, avem şi mai multe şanse să prevenim o adevărată criză „furioasă”.

Da, este foarte bine să ştim ce să facem atunci când ne înfuriem şi să avem la îndemână mijloacele necesare controlării furiei.

Pe de altă parte, situaţia ideală este să putem preveni un nivel ridicat al furiei. Până la urmă ştii cum se spune: este mai bine să previi, decât să repari / vindeci.

Furia reprezintă un răspuns la un complex de gânduri încărcate emoţional, gânduri ce sunt declanşate de ceva apărut instantaneu în viaţa noastră.

Dacă ne dorim să împiedicăm această emoţie să ne influenţeze într-un mod nefast, primul pas pe care-l putem face este să fim conştienţi de ceea ce-o declanşează.

Cunoscând factorii declanşatori, putem să decidem din timp calea pe care să meargă furia noastră: una benefică sau una mai puţin benefică.

Factorii declanşatori sunt unici pentru fiecare persoană. Există mai multe modalităţi prin care creierul nostru poate fi stimulat, iar acesti factori declanşatori sunt diferiţi de la persoană la persoană, în funcţie de experienţa de viaţă a fiecăruia.

De exemplu, în copilărie eu am simţit acut lipsa comunicării şi am suferit foarte mult datorită faptului că nu mă puteam exprima liber. Acum, am tendinţa să mă înfurii foarte repede atunci când întâlnesc pe cineva cu care am dificultăţi de comunicare (o persoană care este foarte închisă în ea). Toleranţa mea este foarte mică atunci când întâmpin situaţii în care nu pot comunica.

Acesta este doar un exemplu personal care să te ajute să înţelegi care este legătura dintre experienţa de viaţă personală şi factorii care declanşează furia.

Iată o listă cu cei mai des întâlniţi declanşatori ai furiei:

  • Nedreptate
  • Lipsă de respect
  • Încălcarea spaţiului tău personal
  • Limbaj abuziv
  • Etichetarea, ruşinea, vina
  • Ameninţările fizice
  • Insultele
  • Dezinformarea
  • Minciuna
  • Disputele din relaţie
  • Dezamăgirea constantă
  • Lipsa de control
  • Anumite persoane din viaţa noastră
  • Un anumit gen de evenimente
  • Etc.

Este important pentru pentru noi să realizăm ceea ce ne declanşează o furie peste măsură şi să identificăm situaţiile de viaţă care „încurajează” o stare de alertă maximă în creierul nostru şi ne fac să răbufnim.

Apoi, odată identificate toate acestea, este benefic să conştientizăm de ce acestea reuşesc să declanşeze în noi un răspuns încărcat emoţional şi să ne concentrăm pe modul în care poate fi schimbată situaţia.

Putem să ne „prezicem” mânia (furia)

Odată furia instalată, putem face apel la o serie de strategii care să ne ajute să-i facem faţă. Cum ţi-am spus deja şi la început, vom pătrunde această parte la seminar.

Mai mult, dacă suntem suficient de conştienţi de declanşatorii furiei noastre, suntem din ce în ce mai apţi să ne anticipăm răspunsul şi să facem alegerile astfel încât să nu răspundem într-un mod furios. Asta înseamnă că:

  • vom observa ce se întâmplă cu noi şi că
  • vom fi capabili să luăm anumite măsuri pentru a răspunde într-un mod acceptabil, pentru noi dar şi pentru cei din jurul nostru, care ne va permite să fim mereu în control.

Astfel, devii mult mai responsabil pentru ceea ce se întâmplă cu tine şi te afli mereu în controlul a ceea ce se întâmplă în creierul tău şi a modului tău de reacţie.

Ce putem face?

Furia poate fi declanşată, de cele mai multe ori, de o anumită situaţie (ca-n exemplul anterior) sau de o anumită persoană.

Voi lua două exemple generale prin care să-ţi arat cum am putea lucra efectiv pentru a preveni o adevărată răbufnire.

Exemplul 1: O situaţie este declanşatorul

O situaţie comună care ne face pe cei mai mulţi dintre noi să ne înfuriem este aşteptatul la rând. O stare de frustrare şi nerăbdare poate să crească la cote maxime în timp ce stai şi aştepţi la rând. Ni se întâmplă tuturor să observăm în asemenea cazuri, accese de furie nu neapărat la noi, ci şi la cei din jurul nostru.

Poate oare furia să fie evitată sau controlată? Da. Cel mai important prim pas este identificarea declanşatorului… în acest caz, aşteptatul la rând.

Următorul pas este să-ţi propui să faci faţă situaţiei în mod eficient. Cum poate fi schimbată această situaţie?

Poţi încerca să-ţi temperezi dialogul interior ceea ce-ţi va reduce considerabil nivelul de frustrare. Ai putea să-ţi spui: „Bine, sunt blocat la această „coadă” şi nu-mi place deloc asta; ba chiar urăsc cu adevărat cozile. Pot să mă enervez sau pot să aştept în continuare. Aş putea reveni mai târziu când se mai eliberează? Se pare că nu, nu pot. Ei bine, hai să vedem cât timp îmi va lua să stau aici. Pentru mine pare o veşnicie, dar, în fapt, sunt doar vreo 15 minute. Mă adaptez situaţiei, este în interesul meu.

Înainte de-a ajunge la ghişeu îmi voi aduce aminte că nu-i funcţionarul de vină, instituţia trebuie să se ocupe mai bine de distribuirea personalului. Sau, chiar dacă este vina funcţionarului, să intru în război cu el, nu mă ajută deloc, dimpotrivă îmi răpeşte şi mai mult timp şi energie.”

Îţi vine să crezi sau nu, acest gen de reflecţie, cum este cea de mai sus, poate face diferenţa şi te poate ajuta să-ţi canalizezi furia într-o direcţie mult mai bună.

De exemplu, în loc să începi să te cerţi cu cei pe care-i consideri tu responsabili de această situaţie, poţi să-ţi păstrezi energia să găseşti noi soluţii pentru data viitoare (poţi alege variata plăţii cu cardul, un alt interval orar la care să fii la ghişeu, etc.).

Studiile arată că persoanele care folosesc dialogul interior în favoarea lor susţin că se simt mult mai bine şi mai stăpâni pe ei pentru că astfel îşi canalizează furia într-o direcţie benefică.

Mai târziu, după ce ieşim din situaţia respectivă, putem să ne întrebăm de ce această situaţie ne supără atât de tare (în exemplul dat, de ce statul la coadă ne irită peste măsură).

Unele dintre cele mai strălucite idei şi cele mai mari schimbări apar datorită frustrării. Trebuie doar să fii pe fază şi să-ţi canalizezi mânia în direcţia benefică.

De exemplu, pentru că mult timp n-am reuşit să-mi găsesc un job satisfăcător ca şi psiholog, nivelul frustrării mele a crescut atât de mult încât am spus: „îmi bag picioarele” merg pe cont propriu. Aşa a luat naştere Alungă tristetea şi crede-mă, aceasta este una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată.

Un alt exemplu personal, este din perioada adolescenţei. Primul meu iubit cu care eram împreună de mai bine de 2 ani (trăirile la vremea adolescenţei sunt foaaarte puternice), mă părăsea spunându-mi cinic să luăm o pauză de câteva luni până îşi dă BAC-ul. Îmi aduc foarte bine aminte momentul în care în mintea mea, pentru o fracţiune de secundă, s-a derulat următorul dialog: „Să-i trag una cu bibeloul în cap? Merită?Se pare că nu… m-aş complica.” eram atât de furioasă încât îmi venea să mă urc pe pereţi.

Cu toată furia, durerea şi frustrarea din acel moment, am decis să mă răzbun. Şi cum cea mai bună răzbunare este succesul, într-o lună şi jumătate am slăbit 15 kg. Iarăşi, o decizie bună pentru mine.

Acestea sunt doar două exemple reuşite din viaţa mea. Nu-ţi ascund faptul că mai există zeci de alte situaţii în care am ratat dialogul interior constructiv şi m-am dezlănţuit ca un adevărat uragan.

Exemplul 2: O persoană este declanşatorul

Ni se întâmplă tuturor să întâlnim persoane care, pur şi simplu, reuşesc sa ne înfurie destul de tare. Sunt convinsă că şi tu ai în acest moment pe cineva în minte care, prin felul său de-a fi sau de a vorbi, te „scoate din sărite”.

De multe ori nu ne arătăm furia dar, atunci când ne aflăm în jurul acelei persoane, avem tendinţa să ne simţim frustraţi sau tensionaţi şi ni se pare dificil să ne controlăm furia care ne cuprinde.

În astfel de situaţii, primul pas este să identificăm persoanele faţă de care avem astfel de reacţii. Apoi, este util să reflectăm, în linişte, de ce persoana Y ne face să ne simţim aşa.

De exemplu, s-ar putea să observi că sunteţi amândoi, persoane competitive pentru care o activitate amicală poate să se transforme rapid într-o competiţie de tipul „câştigi sau pierzi”.

Sau, poate că realizezi că această persoană seamănă, pe un anumit palier, cu cineva cunoscut cu care ai o relaţie tensionată. Astfel, îţi vei da seamna că faci un transfer emoţional şi că, în esenţă, furia ta nu este foarte justificată şi, cu atât mai mult, nu este benefică.

Identificând astfel de lucruri, vei şti să nu abordezi cu persoana respectivă, anumite subiecte „sensibile” pentru tine sau să eviţi situaţiile pe care tu le identifici ca fiind potenţial declanşatoare de furii. 🙂

În concluzie, dacă reuşim să privim lucrurile dincolo de suprafaţă, putem observa ceea ce ne declanşează cu adevărat mânia, care este, de fapt, adevărata cauză a furiei noastre.

Aminteşte-ţi că trebuie să-ţi asumi responsabilitatea pentru toate trăirile tale (emoţii, sentimente). Aşa cum ai putut observa în exemplele de mai sus, cel mai bun mod de-a face asta este să faci următorii paşi:

  1. Identifică declanşatorii furiei tale;
  2. Ia în considerare schimbările pe care le poţi face pentru a preveni furia;
  3. Explorează de ce aceste situaţii sau aceşti oameni îţi produc atât de des furie.

Acum nu-ţi rămâne decât să identifici şi să lucrezi pe declanşatorii furiei tale. Dă clic pe document şi descarcă foaia de lucru pe care poţi să lucrezi exact ca în exemplele de mai sus.

SUGESTIE!!! De fiecare dată când ai de-a face cu furia, aminteşte-ţi următoarele:

  • Atunci când te simți justificat în furia ta, practic îţi dai voie să te simţi furios – chiar dacă dacă, de multe ori, nu are sens să fii în acest fel. Altfel spus, cu cât mai repede te vei opri să-ţi justifici mânia, cu atât mai repede poţi scăpa de ea.
  • Nu uita că, deşi “realitatea” poate să-ţi legitimeze furia, asta nu înseamnă că decizia ta de a acţiona furios şi impulsiv este întotdeauna una justificată.
  • Aminteşte-ţi că supărarea şi furia dăunează în primul rând sănătăţii tale şi relaţiilor pe care le ai cu cei din jurul tău.

Îţi doresc întelepciune şi inspiraţie pentru a folosi orice urmă de furie doar în favoarea ta!

 Cristina

PS: Te aştept la seminarul de marţi, 30 iulie, pentru a înţelege ce este cu această furie şi cum poate fi ea controlată!


Print pagePDF page

Be the first to comment.

Leave a Reply


You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*


CommentLuv badge

Return to Top ▲Return to Top ▲