30 April, 2014 | Posted in:Articole, Preventie, Recuperare / Auto-ajutor, Sanatate

Sa ne atinga sau sa nu ne mai atinga nimic din ceea ce ne-ar putea bucura? – iarasi o chestiune de alegere

Multi dintre noi, ca si mine de altfel, aleg sa evite sentimentele si emotiile care le produc un disconfort; si de cele mai multe ori, reusesc sa faca asta cu succes. 🙂

Parca dintotdeauna ne antrenam sa credem ca emotiile care ne dau batai de cap si ne fac sa ne simtim “aiurea” sunt “gresite” si ca ar trebui sa facem tot ceea ce ne sta in putere pentru a le indeparta din calea noastra, a le ingropa cat mai adanc si a “pretinde” ca ele nu exista. Ne pricepem foarte bine sa anihilam din fasa orice emotie care se anunta “dureroasa” si care ne-ar putea scoate din rutina zilnica. De fapt, ajungem sa ne declaram chiar puternici atunci cand reusim, cu eforturi, ce-i drept, sa devenim “plati” din punct de vedere emotional – adica, sa nu ne mai “atinga” nimic din ceea ce ne-ar putea durea dar, SURPRIZA –  asta vine la pachet si cu – “sa nu ne mai atinga nimic din ceea ce ne-ar putea bucura”.

Si uite asa ajungem sa traim o viata plata, terna si foarte previzibila iar noi ne bucuram de asta crezand sincer ca este exact ceea ce ne dorim.

Pain in RainbowsAm procedat si eu, intocmai si chiar mai apelez uneori la “sedare”. Si, chiar daca m-au trezit din propria “betie” tabara si cursul de vindecare la care am participat in ultima vreme, tot mai revin din cand in cand la… “vechea mea iubire” – puterea obisnuintei. Profunde trairi… Nu incetez sa le multumesc celor care au creat cadrul pentru aceste experiente – Gratian Sonu si Letitia Baftoi alaturi de toti cei ce-am fost prezenti.

Suntem intr-o continua schimbare si, mai mult, intr-o continua evolutie. Asa ca nu este nicio mirare c-am trait ani la rand tinand sub pres “balauri” infioratori ce abia mai puteau fi stapaniti.

Si minunea nu se opreste aici… Atunci cand traim in lumea noastra previzibila, plina de control si fara prea multe zvacuri emotionale, incepem sa ne simtim singuri, neiubiti si sa avem senzatia ca “nu mai apartinem” locului iar atunci… incercam sa ne vindecam dificultatile emotionale gandind solutii sau actionand.

Cumva am uitat sau poate n-am invatat niciodata ca, a fi prezent din punct de vedere emotional, a incepe sa “traiesti”, sa fii viu, inseamna, uneori, si sa simti durere, un intens disconfort in tot corpul – doar pana cand energiile sunt deblocate din nou si incepem sa ne simtim iarasi liberi si spontani in a ne trai viata.

Precum foile de ceapa, pe masura ce mai indepartezi un strat de emotii stocate in corp, care dor, cu atat mai mult arzi ceea ce, mai inainte, atunci cand le-a fost timpul, n-am avut puterea de-a le face fata – acesta este un proces treptat de curatare a inimii noastre.

In punctele cheie ale vietii noastre, ni se va oferi ocazia de a (re)simti si integra tot ceea ce, din punct de vedere emotional, n-am putut digera la un moment dat in trecutul nostru. Iar aceasta este o chestiune de alegere care ne apartine intru-totul.

Daca hotaram sa refuzam abordarea emotiilor non-integrate din trecut, atunci cand acestea reapar, ne vom separa cu succes, si mai mult, de iubirea de sine – si ne vom iubi din ce in ce mai putin in fiecare zi.

Fiecare emotie pe care o negam ne face viata din ce in ce mai non-autentica si opreste fluxul natural al energiei noastre; implicit, si cresterea noastra. Practic, negandu-ne emotiile (chiar si pe cele neplacute), negam parti din noi. Cum ai putea sa te iubesti in acelasi timp in care negi bucatele din tine?

VIATA ne aduce in cale noi si noi experiente care sa ne “reaprinda”. De ce? Pentru a ne crea spatiul sa revizuim experientele intelese gresit si emotiile nedigerate din trecut – toate astea pentru a ne putea re-deschide inima catre VIATA, spontaneitate, pasiune autentica si scop / misiune.

Sa simt sau sa nu simt totul?

“Stapanirea abilitatii de-a ne darui iubire neconditionata reprezinta una dintre cele mai mari realizari pe care le putem atinge in aceasta viata” – Michael Brown

La un moment dat in decursul maturitatii noastre ca fiinte complete, s-ar putea sa fim dispusi sa ne dam voie sa simtim emotiile actuale fara a ne muta atentia sau a ne seda. Scopul este acela de a deveni prezenti, neconditionat, in fiecare moment al vietii noastre – de la cel mai banal, la cel mai dificil, frumos sau intens moment – fara a ne inchide vreo clipa, inima.

Avem, astfel, ocazia de-a ne folosi punctele forte, calitatile si puterile dar, pentru asta, va fi necesar sa intram intr-o lupta interioara. Nu este usor sa faci fata tuturor trairilor iar confruntarea cu cele mai neplacute emotii poate semana cu un razboi pe termen lung.

Partea din noi care doreste sa stea departe de durere si sa ne “controleze” sentimentele pentru a ramane in zona de confort se lupta aprig cu o alta parte din noi, cea care este spontana, deschisa, care doreste sa simta iubirea si bucuria si sa integreze tot ceea ce suntem noi in interiorul nostru.

Ne putem asuma responsabilitatea pentru a nu ne iubi autentic si neconditionat. La fel cum ne putem asuma intreaga responsabilitate pentru ca, in trecut, ne-am simtit speriati, raniti, parasiti, neimpliniti sau oricum altcumva. Este o chestiune de alegere.

Vom ajunge la un moment dat cand vom putea sa lasam in uma povestile trecutului nostru iar acela va fi momentul in care va incepe, cu adevarat, MUNCA NOASTRA DE CURATARE EMOTIONALA. Momentul in care ne vom redeschide inima si ne vom privi cu compasiune si intelegere si vom (re)incepe sa fim prezenti in propria noastra viata.

In mijlocul acestui razboi, al acestei aparente torturi, apare inevitabil intrebarea: “De ce mi-as dori sa simt aceste emotii dureroase?”

Raspunsul este: Atunci cand ne permitem sa simtim ceea ce-nUmbra mod obisnuit am reprimat, ceva nou isi face loc in fiinta noastra. Incepem sa descoperim, in sfarsit, “materialul” din care suntem facuti cu adevarat. Descoperim o putere noua, echilibru sau un “dar” care-a stat ascuns in strafundul fiintei noastre fiind conditionat de teama noastra de durere. Aflam negresit ca suntem capabili sa ne iubim si sa facem cunostiinta cu nevoile noastre emotionale – in moduri in care altii nu au timpul, energia emotionala sau, pur si simplu, interesul de-a o face. Si astfel, viata noastra incepe sa se miste din nou, fara zbucium, natural si firesc.”

Descoperim că puterea pe care am ascuns-o evitand sa simtim “durerile”, este cea de care avem nevoie pentru a duce la bun sfarsit misiunea pentru care suntem aici. Lucrurile incep sa devina clare in viata noastra. Incepem sa vedem unde ne-am inchis inima in fata iubirii si ne deschidem pentru a primi emotiile candva negate. Bucuria, pacea, iubirea și inspiratia isi fac loc in viata noastra marcand finalul unei etape din viata noastra si inceputul unei vieti noi, autentice si pline de spontaneitate.

Tine minte!!! Cu cat mai provocator si aparent greu de suportat este ceea ce simtim, cu atat mai mari sunt libertatea si puterea noastra de-a fi prezenti in propriile noastre vieti.

Atunci cand evitam sa ne negam propriile sentimente si nu dam vina pe “viata noastra”, transformand-o in declansatorul disconfortului nostru, pur si simplu ne dam voie sa simtim “durerile” aparent inexplicabile, rusinea umilitoare, frica, furia fara margini – lasandu-le pe toate sa treaca prin noi; ca o apa curgatoare ce trece prin albia sa.

Totul trece, nimic nu ramane. Respiram si pasim prin cele mai dificile emotii fara sedative – ca si intr-o nastere naturala – vom ajunge stralucitori si triumfatori pe cealalta parte.

Nu intamplatoare este aceasta comparatie. Pe intreaga perioada a sarcinii mele, am reusit sa legam – eu si copilul meu – o conexiune speciala, dincolo de cuvinte. Pentru ca totul, de la inceput, mi-a parut firesc si natural, atunci cand mi-a venit sorocul, am ales tot calea fireasca, naturala. Astfel, fara pic de sedative, m-am bucurat realmente de travaliu, imbatata fiind cu durere amestecata cu nerabdare, incantare, recunostiinta si imensa bucurie si iubire. Si astfel, minunea mea a venit!

De multe ori am trait, de-a lungul vietii, bucuria si iubirea; insa de foarte putine ori in viata, am simtit bucuria si iubirea cu atata intensitate si parca venite dintr-o alta dimensiune; totul la un nivel extrem de profund.

Despre asta este vorba aici. Despre a-ti da voie sa traiesti si sa simti durerea pentru ca o asemenea experienta poate fi poarta catre trairi extrem de frumoase, pure, trairi care sa-ti hraneasca sufletul si sa-ti mangaie inima, care sa te faca sa simti ca esti viu.

Pasind prin durere

Odata ce fiecare strat de durere reprimata este eliberata, acceptata si integrata, ea se dizolva pentru totdeauna.

Psihologul și profesorul spiritual Chuck Spezzano spunea ca daca suntem martori ai suferintei noastre, la un moment dat, ea incepe sa se desfasoare, sa se dezlantuie, senzatie cu senzatie, si sa se clarifice singura. Privind durerea emotionala, daca ne-am da voie sa-i acordam atentie, va incepe sa ne arate care-i problema si sa ne conduca la ea.

Momentul plin de incarcatura emotionala care a declansat o problema, este de domeniul trecutului. Atunci cand asistam la suferinta noastra si nu-i intoarcem spatele, in cele din urma, ne va conduce la radacini, acolo unde a inceput totul si, daca alegem sa privim cu atentie, chiar si acele inceputuri se vor descalci, se vor clarifica si noi, vom fi capabili sa le dam o alta semnificatie – mai putin dureroasa.

Tot ce avem nevoie pentru a ne vindeca suferinta si a ne (re)capata echilibrul emotional, se afla in noi.

Pentru propria noastra renastere emotionala avem o responsabilitate ce vine la pachet cu puterea si eleganta de-a permite tuturor trairilor noastre sa ne strabata corpul, oferindu-le un moment de prezenta. De-a ne permite sa fim “canal” pentru trairile noastre. De exemplu, sa plangi, sa scrii frenetic fara sa stii care-i motivul sau altele asemenea, te ajuta sa revii in corpul tau, sa fii prezent si sa reintri in contact cu natura ta intuitiva si spontana.

Cand dam atentie si sentimentelor noastre asa zis negative, fara a le baga sub pres, si le invaluim cu nesfarsita intelegere, compasiune, iubire, avem ocazia sa pasim intr-o alta sfera, cu o noua vibratie care ne face sa ne simtim vii, puternici, plini de trairi – iar asta nu are legatura cu varsta.

Deschizandu-ne cu hotarare tuturor sentimentelor noastre si asumandu-ni-le, devenim din ce in ce mai putin tematori in a ne exprima Sinele nostru, adevarul nostru, esenta noastra. Nu va mai conta ceea ce cred oamenii despre noi, sau cat de mult ei ne iubesc si ne acorda atentie – asta doar pentru ca radiem din interior tot ceea ce, pana mai ieri, asteptam din afara.

Transmitem prin toti porii bucurie, spontaneitate, compasiune pentru noi insine si pentru cei din jurul nostru. Suntem completi.

Astfel, ajungem sa dam o expresie autentica IUBIRII DE SINE.

Aminteste-ti ca acolo unde este Lumina, este si Umbra.

Cu recunostiinta,

Cristina

PS: Una dintre Umbrele mele se numeste Furie dezlantuita. Este a mea, o invalui in compasiune si iubire si mi-o accept. De cand am avut curajul sa fac cunostiinta cu ea, a invatat care-i este locul si cum sa se poarte cu mine. 🙂

Umbra ta cum se recomanda? Te invit sa ne scrii intr-un comentariu si astfel putem vorbi mai concret decat am putut-o eu face.

 

Ţi-a plăcut acest articol? Dacă DA, te rog, acordă un “like” şi “share” în reţelele de socializare! Ce ţi-a inspirat acest articol? Ne-ar plăcea să citim povestea ta!

Dacă ţi-a plăcut acest articol şi vrei să te abonezi la Newsletter şi să primeşti articole noi, direct în inbox-ul tău, care să te inspire să trăieşti o viaţă mai sănătoasă şi mai fericită, atunci dă click pe butonul de mai jos! Aş fi încântată să te adaug în lista mea de prieteni 🙂

Buton


Print pagePDF page

2 Comments

  1. Marina
    17 November, 2014

    Leave a Reply

    La mine umbra este dezamagirea. 🙂

  2. Cristina
    3 May, 2014

    Leave a Reply

    Nici nu stiu cu ce sa incep. 🙂 Tema propusa de tine e atat de generoasa, de prezenta si de importanta, incat ai putea organiza un “maraton” al discutiilor… 🙂 Din “bataliile” mele cu viata, cu lumea si cu mine insami, nu pot decat sa iti dau dreptate in ceea ce priveste atitudinea in fata suferintei, si anume infruntarea ei, nicidecum ignorarea. Cand spun infruntare nu ma refer la un contraatac, ci la a recunoaste ca avem o problema, a o analiza si gasi solutii, a ne invata lectia si, obligatoriu, a merge mai departe, cu cat mai repede, cu atat mai bine. Si, important dupa parerea mea, a nu mai cauta vinovati in afara noastra. Vrem, nu vrem, ne place, nu ne place, cand ajungem intr-o situatie, aceasta ni se datoreaza, daca nu in totalitate, macar intr-o proportie oarecare, deci avem de unde sa pornim cu “reparatiile”. Si pentru ca nu degeaba se spune ca adevarul e undeva la mijloc, recunosc si eu ca nu sunt nici pentru varianta de a ma arunca inainte cu capul, doar asa, ca sa produc adrenalina. Durerea vine si singura, nu trebuie sa o fabric eu, ci doar sa o salut, sa ii zambesc si sa mergem fiecare in treaba ei. Nu e locul aici sa vin cu exemple concrete, la mine a functionat, credeti-ma pe cuvant! Daca ma gandesc un pic, o mare umbra este furia, si la mine, dar am asezat lehamitea peste, asa, ca o savarina… :))

Leave a Reply


You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*


CommentLuv badge

Return to Top ▲Return to Top ▲