5 August, 2014 | Posted in:Articole, Dieta/Stil de viata, Preventie, Sanatate

Stilul vieţii, aşa cum apare definit în psihologia lui Alfred Adler, reprezintă o “regulă a regulilor” după care se ghidează în viaţă o persoană. 

 

Stilul vieţii îşi are originea, în cea mai mare măsură, în aproximativ primii 10 ani de viaţă. El se dezvoltă prin interacţiunea copilului cu cei apropiaţi lui – familia şi mediul social, prin experienţa avută în cultura şi comunitatea sa, prin creşterea şi dezvoltarea biologică şi, cel mai important, prin percepţia de sine şi percepţia lumii (a celorlalţi) în contextul acestei interacţiuni. Ulterior, interacţiunea continuă cu lumea duce la o auto-evaluare permanentă. 

 

Pecepţia de sine conţine toate convingerile şi credinţele despre “eu”… “eu sunt…”, “eu fac…”, “eu pot…”, “eu nu fac…”, etc.

 

Percepţia de sine răspunde la întrebarea generală “cine sunt eu?”. Conform lui Allport (1955) şi lui Shulman (1965), conceptul de sine poate întruni mai multe aspecte ale persoanei: un simţ al corpului (ce este eu?), o identitate (cine sunt eu?), o imagine de sine (ce sunt eu?), o părere despre sine sau stimă de sine (ce calitate am eu?) şi eu ca şi “obiect” (ce mă afectează?).

 

Percepţia de sine este în strânsă legătură cu stima de sine şi este reprezentată de percepţia pe care o avem asupra noastră din punctPerceptia de vedere fizic, emoţional, mental, social, spiritual. Modul în care ne percepem depinde de gradul de stimă de sine pe care-l avem şi invers. Este ca un cerc vicios.

 

Cum se formează percepţia de sine?

Spuneam mai devreme că percepţia de sine se formează încă din primii ani de viaţă. Şi aşa şi este. Încă de când suntem mici, din toate interacţiunile noastre învăţăm câte ceva. Depinde de noi ceea ce învăţăm, cert este că, indiferent de situaţie, o amprentă rămâne. 

 

Din aceeaşi experienţă fiecare persoană poate învăţa altceva. De ce? Pentru că fiecare dintre noi avem un “set de reguli” după care ne ghidăm în viaţă, set de reguli după care ne luăm şi “învăţătura” din fiecare experienţă de viaţă. Din această perspectivă, imaginea pe care ţi-o creezi despre tine este un produs al modului în care alegi să te percepi pe tine însuţi, într-un context dat. Uneori aceste “învăţături” sunt pozitive, alteori negative, alteori…productive 🙂

 

De exemplu…

 

Dacă eşti ultimul ales la cor sau, cum mi s-a întâmplat mie, să fiu rugată de Doamna ca la serbare să mimez cântatul pentru că am o voce de “privighecioară”, ai putea să înveţi că nu ai voce şi eşti un dezastru la cântat sau dimpotrivă, ai putea învăţa că mai ai de exersat. 🙂

 

Dacă lucrările tale de pictură sunt expuse la panoul şcolar ai putea învăţa că ai talent la pictură şi simţ artistic.

 

Dacă mama ta te pisează tot timpul să-ţi faci ordine în cameră, ai putea învăţa că eşti o persoană dezordonată.

 

Ce este, de fapt, percepţia de sine?

Percepţia de sine este:

  • cum ne percepem pe noi înşine;
  • cum ne vedem pe noi înşine;
  • ceea ce vedem în noi înşine şi-n lucrurile pe care le facem;
  • cum ne observăm;
  • cu cine şi cu ce ne identificăm.

Cât de reală sau distorsionată poate fi această percepţie? Foarte reală sau foarte distorsionată… atât cât ne permite setul nostru de reguli… de credinţe şi convingeri. În fond şi la urma urmei, percepţia este percepţie – şi nu, realitate.

 

În mod clar, percepţia de sine este o idee pe care o ai despre cine şi ce eşti. Iată un exemplu care-ar putea face cât o mie de cuvinte:

 

Te întreb “cine eşti tu?”… răspunsul tău posibil va dezvălui doar o mică parte din percepţia pe care o ai asupra ta; acea parte care se află la suprafaţă (gândeşte-te la frunzele de ceapă). Mi-ai putea răspunde ceva de genul: “Eu sunt Irina, o femeie care lucrează ca asistentă medicală şi care are doi copii şi un soţ iubitor.” Toate acestea reprezintă straturile superioare (de suprafaţă) ale percepţiei de sine. 

 

Pe următoarele straturi s-ar putea găsi: “Sunt ortodoxă practicantă şi o persoană de încredere. Iubesc oamenii şi-mi place să-i ajut. Vreau să fiu o persoană bună şi de aceea fac voluntariat.”

 

Pe straturile mai profunde, nucleul, esenţa percepţiei pe care o ai asupra ta ar putea suna aşa: “Uneori mă simt atât de furioasă şi frustrată şi-mi este ruşine şi mă simt vinovată pentru gândurile şi sentimentele pe care le am şi pentru felul în care mă comport. Mă tem că nu sunt o persoană bună în toate.”

 

După cum bine ai observat, percepţia de sine este formată din mai multe straturi care conţin informaţii din ce în ce mai profunde şi mai puţin conştientizate de persoana în cauză.

 

De ce este importantă percepţia de sine?

Dacă încă n-ai intuit până acum, îţi spun că percepţia de sine este esenţa experienţelor tale de viaţă. Este probabil cel mai important factor în funcţie de care decizi (nu neapărat conştient) ce fel este experienţa pe care tocmai ai trăit-o. Ceea ce trecem mulţi cu vederea, însă, este tocmai acel “decizi” – pentru că este vorba despre percepţia ta şi o poţi schimba aşa cum îţi doreşti… dar asta face subiectul articolului următor.

 

Se pun foarte multe întrebări legate de acest subiect şi există şi mai multe variante de răspuns. Un lucru este sigur: un sentiment puternic al propriei valori şi o percepţie de sine pozitivă sunt cheia pentru a trăi o viaţă productivă şi plăcută. Ne permite să luăm maximul de la viaţa pe care oricum o trăim. Ne permite să dăruim şi să împărtăşim din ceea ce am primit. Contribuţia noastră în lume să fie pozitivă şi bine intenţionată.

 

Imaginea de sine ne influenţează mersul nostru prin viaţă. Ea-şi pune direct amprenta pe comportamentele noastre şi, cel mai important, pe experienţele noastre de viaţă.

 

O imagine de sine pozitivă îţi dă energia, motivaţia şi încrederea de care ai nevoie pentru a-ţi atinge obiectivele şi a depăşi blocajele. Atunci când ai o imagine de sine bună, obstacolele care-ţi apar în cale sunt percepute ca nişte provocări (nu probleme) ce trebuiesc depăşite. Imaginea de sine pozitivă vine la pachet cu relaţii sănătoase deoarece te ajută să relaţionezi armonios.

 

Pe cealaltă parte, imaginea de sine negativă îţi scade nivelul motivaţiei prin lipsa încrederii în forţele proprii şi duce, printre altele, la comportamente de evitare. 

De exemplu, “ce rost are să merg la interviu, oricum nu reuşesc, sunt alţii mai buni?” .

 

Pe final, ca un preambul la articolul ce va urma, vreau să-ţi arăt “cheia” oportunităţilor despre care materialele de dezvoltare personală vorbesc ca fiind “magice”… acum dispar, acum apar în viaţa ta. 🙂 

 

Deseori auzim că dacă ne schimbăm gândurile şi gândim pozitiv, apar şi oportunităţile (implicit viaţa ni se schimbă) – de fapt, ele au fost tot timpul acolo dar noi nu le-am văzut… faptul că ne-am schimbat percepţia asupra noastră, a făcut posibil să le şi vedem. 

De exemplu, termin o facultate de arhitectură şi vreau să mă angajez ca şi arhitect. Dacă la nivel profund eu nu mă percep ca fiind arhitect, oportunităţile mele de angajare vor fi minime. În momentul în care fac un “shift mental” (îmi schimb percepţia asupra rolului meu de arhitect), încep să gândesc, să mă comport şi să acţionez ca un arhitect şi inevitabil, mă pun în contexte care scot la iveală oportunităţi de angajare ca şi arhitect. 

 

În materialul următor voi vorbi tocmai despre  acest “shift mental” / schimbare de paradigmă / recadrare (toate reprezintă aceeaşi Mărie cu altă pălărie – depinde de unde priveşti).

 

 

 

 

 

 

 


Print pagePDF page

Be the first to comment.

Leave a Reply


You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*


CommentLuv badge

Return to Top ▲Return to Top ▲